 |
| Mircea Barnaure: Crepusculul ratiunii |
Cea mai profunda
stiinta - asa a binevoit multpreafericitul Daniel sa
caracterizeze religia.
Excelent. Daca e stiinta,
atunci avem intru totul dreptul de a o confrunta cu cateva date
stiintifice, pe care ea, cel putin putin in varianta ei ortodoxa, se
incapataneaza sa le ignore cu desavarsire.
Piatra ei angulara este
revelatia divina, adica: Evangheliile - carti sfinte.
Insa:
Cea
mai veche dintre ele (Evanghelia
dupa Marcu) a fost scrisa la cateva zeci de ani
dupa moartea acelui Ieshou-bar-Iosef, devenit pe meleagurile noastre
Iisus Hristos.
Acela
vorbea arameica.
Evangheliile
ne-au parvenit insa numai in greaca, si anume in greaca comuna
(Koine), vorbita in spatiul mediteranean intre 200 i. si 250 d. H.
Nu
exista nici un manuscris original al acestor Evanghelii grecesti.
Cel
mai vechi fragment (care e minuscul) dateaza de pe la inceputul sec.
II., cel mai vechi manuscris integral – din jurul anului 300 d.H.
Manuscrisele
cunoscute nu-si corespund intru totul.
Cu
alte cuvinte: Cartile sfinte
n-au cazut din cer, ci s-au format de-a lungul unui intreg proces
istoric, care a fost devoalat
de cercetarea critica a Bibliei. Aceasta nu a inceput de ieri, de
azi.
In
Franta, abatele
Jean
Meslier (1664-1729) a lasat posteritatii un Testament
atat de revolutionar, incat descoperitorul lui, Voltaire, nu a
indraznit sa-l publice decat in parte. Astfel,
Meslier arata ca preotii
sunt sarlatani (sub pretextul de
a va conduce spre Cer si de a va procura fericirea vesnica, ei
va impiedica sa gustati fericirea
reala pe pamant),
iar
religiile
-
nascociri omenesti,
minunile
bazandu-se
pe ignoranta
oamenilor de rand si pe credinta
oarba
pe care Biserica o cere in
pofida
ratiunii. Dar
nu numai atat: Meslier arata ca
Biblia a fost
transformata si falsificata de nenumarate ori, ca abunda in
contradictii, si ca, in consecinta,
Dumnezeu nu poate
fi slavit, daca
este socotit “autorul atator povesti murdare si caraghioase”.
Toate dogmele sfinte crestinismului: Pacatul originar, Trinitatea,
dogma transsubstantei, venerarea ostiei, moartea lui Isus ca ispasire
a pacatelor omenesti, au fost
atacate de el in mod acerb. Concluzia sa:
daca Dumnezeu chiar este asa
cum il descrie
Biblia, atunci el
merita “sa fie urat, dispretuit si blestemat pe vecie, caci ar fi
mai crud decat cei mai cruzi tirani” – si aceasta cu atat mai
mult, cu cat “se supara si se infurie pe ceea ce el insusi
pricinuieste” in oameni.
In
aproape aceeasi perioada, la Hamburg, Hermann Samuel Reimarius
(1694-1768), profesor de limbi orientale, studia Noul Testament si
constata ca omul
Isus se deosebea radical de Cristosul
Bisericii si ca dovezile invierii lui nu puteau fi mentinute in fata
„scaunului de judecata al ratiunii“. Apologia
sa a fost
descoperita de Lessing, care a publicat fragmente din ea.
Atat
Meslier cat si Reimarius au ajuns la concluzii esentiale pentru ca,
indraznind sa gandeasca cu propriul lor cap, au supus Biblia unei
lecturi critice.
La ei, religia ar fi putut sa ajunga intr-adevar stiinta.
Sigur, ei traiau in epoca iluminismului. Omul incepea sa se trezeasca
din ceata fricii si a ignorantei, sa se descopere pe
si sa se increada in
sine. O epoca pe care noi, cu istoria noastra nefericita, cu Biserica
noastra hieratic-rigida, cu intelectualii nostri impietriti in
proiecte obscurantiste, care se dau mai departe din generatie in
generatie, nu
am avut sansa s-o parcurgem.
Din
cauza asta habar n-avem de lucruri elementare. Ca Craciunul (adica
nasterea lui Cristos)
coincide – stupoare! - cu sarbatoarea romana Natalis
Solis Invicti.
Ca genealogia
atribuita lui Isus (de
la David)
nu este identica la Matei
si la Luca (de
altfel, din
punctul de vedere al celor care cred in Neprihanita Conceptie,
aceasta
genealogie este de-a dreptul
irelevanta pentru ca duce la – Iosif). Ca
dupa
Matei,
Maria si Iosif fug din cauza Uciderii
Pruncilor
in Egipt, dar
ca dupa
Luca,
unde nu se sufla
un cuvintel
despre
monstruoasa fapta a lui Irod, Maria si Iosif pleaca linistiti cu
micul Isus la
Ierusalim. Ca
Isus credea in iminenta
venire a Imparatiei Cerurilor.
Si
lista poate continua ad infinitum...
Ce
sa ne mai miram ca habar n-avem care este originea marilor sisteme
religioase (si a credintei
noastre, pentru care ne batem cu pumnul in piept) - anume:
atotprezenta gandire magica si alogica
a omului primitiv, care incearca sa neutralizeze prin intermediul
riturilor fortele malefic-oculte, de care se crede inconjurat.
Nu
– noi persistam, mandri, in ignoranta noastra.
Si
ne supunem orbeste stereotipiilor
ritualurilor
ortodoxe,
care provin tocmai din ancestralele oranduiri pastoral-agrare -
cu
toate ca in ale tehnicii suntem cat se poate de up
to date
(a protestat cineva,
vreodata,
la
vreun botez, cand bebelusul
este tinut cu capul sub apa?
Sau
la vreo cununie, cand se proclama sus si tare supunerea
femeii fata de barbat?).
Si
le practicam
in acelasi mod mecanic in care odinioara declamam
dogmele partidului unic.
Si
asa traim in contradictie si decadem, din nou, de la conditia noastra
de OAMENI.
Suntem
asa cum ne vrea Biserica: umili, supusi, tacuti. Demonizam ratiunea
si nu punem intrebari.
Si-atunci
de ce sa se deschida ea - stiintei? Sau sa se confrunte cu trecutu-i
mult prea putin crestin (pe
cand era mare latifundiara, era si proprietara – a mii si mii de
robi tigani. Basca nu prea onorabilele ei aranjamente dintotdeauna cu
tot ce miroase a putere...)? Sau sa se schimbe si sa construiasca
spitale si scoli in loc de catedrale si biserici? Sau sa finanteze
ea, din propriile-i resurse, tratamentul copiilor bolnavi de cancer?
Altfel
spus: de ce sa-si aduca aminte de Isus si de invatatura
lui? Daca, printr-o minune, muntele de mituri, dogme si minciuni sub
care zace el ingropat, s-ar narui si el ar reveni pe pamant, marii ei
inchizitori s-ar repezi inainte-i si i-ar striga in fata: Du-te
si sa nu mai vii, sa nu mai vii niciodata...
Ioana Orleanu
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen