Mittwoch, 11. März 2015

PE MARGINEA SPUSELOR PATRIARHULUI DANIEL CUM CA RELIGIA AR FI STIINTA



Mircea Barnaure: Crepusculul ratiunii

Cea mai profunda stiinta - asa a binevoit multpreafericitul Daniel sa caracterizeze religia.
Excelent. Daca e stiinta, atunci avem intru totul dreptul de a o confrunta cu cateva date stiintifice, pe care ea, cel putin putin in varianta ei ortodoxa, se incapataneaza sa le ignore cu desavarsire.
Piatra ei angulara este revelatia divina, adica: Evangheliile - carti sfinte.
Insa:
Cea mai veche dintre ele (Evanghelia dupa Marcu) a fost scrisa la cateva zeci de ani dupa moartea acelui Ieshou-bar-Iosef, devenit pe meleagurile noastre Iisus Hristos.
Acela vorbea arameica.
Evangheliile ne-au parvenit insa numai in greaca, si anume in greaca comuna (Koine), vorbita in spatiul mediteranean intre 200 i. si 250 d. H.
Nu exista nici un manuscris original al acestor Evanghelii grecesti.
Cel mai vechi fragment (care e minuscul) dateaza de pe la inceputul sec. II., cel mai vechi manuscris integral – din jurul anului 300 d.H.
Manuscrisele cunoscute nu-si corespund intru totul.
Cu alte cuvinte: Cartile sfinte n-au cazut din cer, ci s-au format de-a lungul unui intreg proces istoric, care a fost devoalat de cercetarea critica a Bibliei. Aceasta nu a inceput de ieri, de azi.
In Franta, abatele Jean Meslier (1664-1729) a lasat posteritatii un Testament atat de revolutionar, incat descoperitorul lui, Voltaire, nu a indraznit sa-l publice decat in parte. Astfel, Meslier arata ca preotii sunt sarlatani (sub pretextul de a va conduce spre Cer si de a va procura fericirea vesnica, ei va impiedica sa gustati fericirea reala pe pamant), iar religiile - nascociri omenesti, minunile bazandu-se pe ignoranta oamenilor de rand si pe credinta oarba pe care Biserica o cere in pofida ratiunii. Dar nu numai atat: Meslier arata ca Biblia a fost transformata si falsificata de nenumarate ori, ca abunda in contradictii, si ca, in consecinta, Dumnezeu nu poate fi slavit, daca este socotit “autorul atator povesti murdare si caraghioase”. Toate dogmele sfinte crestinismului: Pacatul originar, Trinitatea, dogma transsubstantei, venerarea ostiei, moartea lui Isus ca ispasire a pacatelor omenesti, au fost atacate de el in mod acerb. Concluzia sa: daca Dumnezeu chiar este asa cum il descrie Biblia, atunci el merita “sa fie urat, dispretuit si blestemat pe vecie, caci ar fi mai crud decat cei mai cruzi tirani” – si aceasta cu atat mai mult, cu cat “se supara si se infurie pe ceea ce el insusi pricinuieste” in oameni.
In aproape aceeasi perioada, la Hamburg, Hermann Samuel Reimarius (1694-1768), profesor de limbi orientale, studia Noul Testament si constata ca omul Isus se deosebea radical de Cristosul Bisericii si ca dovezile invierii lui nu puteau fi mentinute in fata „scaunului de judecata al ratiunii“. Apologia sa a fost descoperita de Lessing, care a publicat fragmente din ea.
Atat Meslier cat si Reimarius au ajuns la concluzii esentiale pentru ca, indraznind sa gandeasca cu propriul lor cap, au supus Biblia unei lecturi critice. La ei, religia ar fi putut sa ajunga intr-adevar stiinta. Sigur, ei traiau in epoca iluminismului. Omul incepea sa se trezeasca din ceata fricii si a ignorantei, sa se descopere pe si sa se increada in sine. O epoca pe care noi, cu istoria noastra nefericita, cu Biserica noastra hieratic-rigida, cu intelectualii nostri impietriti in proiecte obscurantiste, care se dau mai departe din generatie in generatie, nu am avut sansa s-o parcurgem.
Din cauza asta habar n-avem de lucruri elementare. Ca Craciunul (adica nasterea lui Cristos) coincide – stupoare! - cu sarbatoarea romana Natalis Solis Invicti. Ca genealogia atribuita lui Isus (de la David) nu este identica la Matei si la Luca (de altfel, din punctul de vedere al celor care cred in Neprihanita Conceptie, aceasta genealogie este de-a dreptul irelevanta pentru ca duce la – Iosif). Ca dupa Matei, Maria si Iosif fug din cauza Uciderii Pruncilor in Egipt, dar ca dupa Luca, unde nu se sufla un cuvintel despre monstruoasa fapta a lui Irod, Maria si Iosif pleaca linistiti cu micul Isus la Ierusalim. Ca Isus credea in iminenta venire a Imparatiei Cerurilor. Si lista poate continua ad infinitum...
Ce sa ne mai miram ca habar n-avem care este originea marilor sisteme religioase (si a credintei noastre, pentru care ne batem cu pumnul in piept) - anume: atotprezenta gandire magica si alogica a omului primitiv, care incearca sa neutralizeze prin intermediul riturilor fortele malefic-oculte, de care se crede inconjurat.
Nu – noi persistam, mandri, in ignoranta noastra.
Si ne supunem orbeste stereotipiilor ritualurilor ortodoxe, care provin tocmai din ancestralele oranduiri pastoral-agrare - cu toate ca in ale tehnicii suntem cat se poate de up to date (a protestat cineva, vreodata, la vreun botez, cand bebelusul este tinut cu capul sub apa? Sau la vreo cununie, cand se proclama sus si tare supunerea femeii fata de barbat?).
Si le practicam in acelasi mod mecanic in care odinioara declamam dogmele partidului unic.
Si asa traim in contradictie si decadem, din nou, de la conditia noastra de OAMENI.
Suntem asa cum ne vrea Biserica: umili, supusi, tacuti. Demonizam ratiunea si nu punem intrebari.
Si-atunci de ce sa se deschida ea - stiintei? Sau sa se confrunte cu trecutu-i mult prea putin crestin (pe cand era mare latifundiara, era si proprietara – a mii si mii de robi tigani. Basca nu prea onorabilele ei aranjamente dintotdeauna cu tot ce miroase a putere...)? Sau sa se schimbe si sa construiasca spitale si scoli in loc de catedrale si biserici? Sau sa finanteze ea, din propriile-i resurse, tratamentul copiilor bolnavi de cancer?
Altfel spus: de ce sa-si aduca aminte de Isus si de invatatura lui? Daca, printr-o minune, muntele de mituri, dogme si minciuni sub care zace el ingropat, s-ar narui si el ar reveni pe pamant, marii ei inchizitori s-ar repezi inainte-i si i-ar striga in fata: Du-te si sa nu mai vii, sa nu mai vii niciodata...
                                                                                                       
                                                                                                     Ioana Orleanu

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen