PITICIMEA LĂRMUITOARE

preanălțimii sale laudămăgur liiceanul

pe lumea asta-s pitici

care fac din rahà- bici

nu-l fac chiar să fie

îl fac pe hârtie

da' cred așa de tare-n el

că-l induc la tot omu' tembel

care-ncepe să-l vadă

ba chiar să-l miroasă

care-l cumpără-n târg

și-l poartă acasă

și-și infectează cu el tembela-i femeie:

așa se răspândește falsa scânteie

CLOLIT

poartă-ntre ei războiele

cu mici artilerii grele

dar învinge cine poate

să lovească pe la spate

calpi: dilematici

cic-observatori și romliterați

întind pe foile large

snobistici cârnați

unu' ca altu'

de insipid

căci sunt cârnați

umpluți cu vid

de-acum s-a zis

v-o spunem net:

asta-i lectură

pentru closet

pentru domnițe

ultrafrustrate

cu inimioare

-ndelung înghețate

pentru-autiști

foarte subtili

care în viată-s

quas-imbecili

tăiați-le-ngust

făceți-le sul

nu vindeți nimic

aveți deci destul

                     

                         Ioana Orleanu / Mircea Barnaure

Mircea Barnaure: Bucurie

NOBEL PENTRU CĂRTĂRESCU!! / NOBEL FÜR CARTARESCU!!

Enumerare de motive:

De ce nu Nobel?

De ce nu și el?

Begründung:

Warum nicht den Nobel?

Warum nicht auch er?

                                     Ioana Orleanu 

Mircea Barnaure: Eternul candidat la eternitate

DESPRE FILOSOFIA SCUIPATULUI

cugetatorului belferian gabrielus liiceanus

Mircea Barnaure: Filozoful Liicean, cel cu scuipatul suveran...

In incercarea de a para resentimentarismul Observatorului Cultural, peste Gabriel Liiceanu a dat jucausenia. Asa se face ca a produs o dizertatie despre scuipat, in care, luandu-i drept martori pe Alexandru Dragomir, Platon si Heidegger, reuseste din nou sa se umfle in pene cu importanta sa si a gloriosilor sai camarazi (daca stai sa-l asculti, aproape ca-ti vine sa crezi ca numai si numai pe umerii lor se ridica intreaga cultura romana).

La acest ludic text (publicat pe contributors.ro) am scris un comentariu – inofensiv, dupa parerea mea. Iata-l:

Jenny Acterian despre Alexandru Dragomir:

"De fapt nu-l intereseaza filozofia; il intereseaza sa fie filozof ca sa ajunga 'om mare'... Si in realitate el nu e nici filozof si nici indiferent la viata. Ii place confortul, e putin snob, ii place sportul, mondenitatea si, mai mult decat toate, femeile... Filozof nu va fi niciodata, pentru simplul fapt ca n-are spirit filozofic,... spirit critic si obiectivitate."

Despre asta-i vorba: despre discrepanta dintre pretentie si realitate.

"Filozofia" nu l-a oprit pe Platon sa se gudure pe langa tiranul Siracuzei.

"Filozofia" nu l-a oprit pe Heidegger ("un belfer" - citat Cioran) sa se gudure pe langa "Führer" (v. si proaspat publicatele jurnale heideggeriene: http://www.cicero.de/salon/ressentiments-eines-meisterdenkers-heidegger-war-der-braunere-nazi/58959).

"Filozofia" si "cartile" nu i-au oprit nici pe "intelectualii lui Basescu" sa se dea bine cu Puterea. Probabil ca asta, insa, se potriveste bine cu "scuipatul suveran".

Spre surprinderea mea insa - n-a fost publicat.

PE MARGINEA SPUSELOR PATRIARHULUI DANIEL CUM CA RELIGIA AR FI STIINTA

Mircea Barnaure: Crepusculul ratiunii

Cea mai profunda stiinta - asa a binevoit multpreafericitul Daniel sa caracterizeze religia.

Excelent. Daca e stiinta, atunci avem intru totul dreptul de a o confrunta cu cateva date stiintifice, pe care ea, cel putin putin in varianta ei ortodoxa, se incapataneaza sa le ignore cu desavarsire.

Piatra ei angulara este revelatia divina, adica: Evangheliile - carti sfinte.

Insa:

Cea mai veche dintre ele (Evanghelia dupa Marcu) a fost scrisa la cateva zeci de ani dupa moartea acelui Ieshou-bar-Iosef, devenit pe meleagurile noastre Iisus Hristos.

Acela vorbea arameica.

Evangheliile ne-au parvenit insa numai in greaca, si anume in greaca comuna (Koine), vorbita in spatiul mediteranean intre 200 i. si 250 d. H.

Nu exista nici un manuscris original al acestor Evanghelii grecesti.

Cel mai vechi fragment (care e minuscul) dateaza de pe la inceputul sec. II., cel mai vechi manuscris integral – din jurul anului 300 d.H.

Manuscrisele cunoscute nu-si corespund intru totul.

Cu alte cuvinte: Cartile sfinte n-au cazut din cer, ci s-au format de-a lungul unui intreg proces istoric, care a fost devoalat de cercetarea critica a Bibliei. Aceasta nu a inceput de ieri, de azi.

In Franta, abatele Jean Meslier (1664-1729) a lasat posteritatii un Testament atat de revolutionar, incat descoperitorul lui, Voltaire, nu a indraznit sa-l publice decat in parte. Astfel, Meslier arata ca preotii sunt sarlatani (sub pretextul de a va conduce spre Cer si de a va procura fericirea vesnica, ei va impiedica sa gustati fericirea reala pe pamant), iar religiile - nascociri omenesti, minunile bazandu-se pe ignoranta oamenilor de rand si pe credinta oarba pe care Biserica o cere in pofida ratiunii. Dar nu numai atat: Meslier arata ca Biblia a fost transformata si falsificata de nenumarate ori, ca abunda in contradictii, si ca, in consecinta, Dumnezeu nu poate fi slavit, daca este socotit “autorul atator povesti murdare si caraghioase”. Toate dogmele sfinte crestinismului: Pacatul originar, Trinitatea, dogma transsubstantei, venerarea ostiei, moartea lui Isus ca ispasire a pacatelor omenesti, au fost atacate de el in mod acerb. Concluzia sa: daca Dumnezeu chiar este asa cum il descrie Biblia, atunci el merita “sa fie urat, dispretuit si blestemat pe vecie, caci ar fi mai crud decat cei mai cruzi tirani” – si aceasta cu atat mai mult, cu cat “se supara si se infurie pe ceea ce el insusi pricinuieste” in oameni.

DIN SECRETELE LUMII LITERARE ROMANESTI

Motto: liicean și manolesc

reciporc se beștelesc

cine ochii n-are-n spate

vede: ambii au dreptate

Mircea Barnaure: Gran padrino e gran pescecane

„Drumul de la inima pana la buzunarul dvs. este foarte lung“, ii scria Heinrich Heine acum vreo 180 de ani editorului sau Julius Campe. Ca relatia autor-editor este per se una problematica, asta-i deci de mult binestiut. In cazurile fericite, ea poate fi caracterizata drept dragoste cu (cateodata mari) nabadai. Iar in cele nefericite – ei bine, despre ele putem vorbi acum, cu ocazia conflictului Liiceanu-Manolescu pe tema majorarii taxei de timbru cultural.

Lucrurile stau cam asa: editorii, suflete ultra-sensibile, se plang. De exorbitantele costuri tipografice. De publicul care, incult, nu mai citeste. De deplorabilul fapt ca pierderile datorate tiparii unor „carti de cultura“ trebuie compensate - o, ce rusine! - prin vanzare de bestseller-uri. Concluzia: „Fiecare carte e o provocare la faliment“ (dixit d. Liiceanu care, intre noi fie vorba, priveste cu oroare de la inaltimea sa de „fondator de imperiu“ spre „massele de asistati“ = incultul public care nu mai citeste...).

Pe de alta parte este insa cert ca se tipareste. In fiecare an, chiar foarte mult. Si mare parte din aceste carti tiparite raman intr-adevar nevandute.

Pretind deci editorii pe drept titlul de martiri?

Ei bine - NU. Pentru ca dumnealor obnubileaza o parte importanta din problema, si anume: faptul ca multe din cartile nevandute nu sunt mai deloc promovate, prin urmare nici nu prea ajung in librarii. Sigur, promovarea costa si ea, si editorii n-au mai niciodata bani. Ceea ce le lipseste insa si mai mult, este – interesul.

Da, ati auzit bine: editorii, de la cei mai mici la cei mai mari, editeaza o multime de carti pe care nu au nici cel mai mic interes sa le vanda. De ce? Pai, pentru ca aceste carti sunt subventionate – de diverse institutii, academii, uniuni sau – de insisi autorii. Sa fie oare de neinteles ca un editor care nu numai ca nu poarta nici un risc financiar pentru cartea editata, ba chiar si-a facut deja plinul prin simplul fapt de a fi editat-o, nu mai este interesat in promovarea si vanzarea ei? De ce sa se mai oboseasca? Din altruism? Din dragoste pentru cultura? Haida de, sa fim seriosi, aici suntem inca pe pamant, nu in paradis.

Descoperirea (unii ar numi-o geniala) a acestei nise in piata de carte este o mana cereasca pentru edituri. Multe chiar numai asa supravietuiesc. Si unele supravietuiesc destul de bine, de vreme ce publica carte nevanduta dupa carte nevanduta si - NU dau faliment.

Minune? Mai curand: jecmanire de autori care vor sa fie publicati cu orice pret.

PETRARCA: "Da gli occhi vostri..." / "Din ochii tăi..."

Da gli occhi vostri uscío 'l colpo mortale,

contra cui non mi val tempo né loco;

da voi sola procede, et parvi un gioco,

il sole e 'l foco e 'l vento ond' io son tale.

                               (Petrarca, Il Canzoniere, 133)

Din ochii tăi ieșì săgeat-ucigătoare,

de care nu mă scapă nici timpul și nici locul,

în tine naște doar, din tin-emană jocul,

din tine focul, și furtuna, și-al meu soare.

                              (trad: Mircea Barnaure)

Mircea Barnaure: Amore, more, ore, re...